CATARACTA
CE ESTE CATARACTA?
Cataracta reprezinta opacifierea cristalinului, lentila transparenta din interiorul ochiului. Singurul rol al cristalinului este focalizarea luminii pe retina. Cataracta apare de obicei la pacientii varstnici, dar poate sa apara si la pacientii tineri, in cazul unor traumatisme, boli generale (ex. diabet zaharat), sau in cazul unor tratamente lungi cu anumite medicamente (ex. derivati cortizonici).
CARE SUNT PRIMELE SIMPTOME?
Cataracta se manifesta printr-o scadere progresiva a acuitatii vizuale in special pentru distanta (care poate fi rapida –cateva saptamani sau luni, sau lenta), fotofobie, perceperea de halouri colorate in jurul punctelor luminoase, modificari in perceperea culorilor si a sensibilitatii de contrast, ocazional vedere dubla (diplopie monoculara).
Uneori cataracta se manifesta prin scaderea dioptriilor de distanta la pacientii hipermetropi (instalarea unei miopii de indice). Acestia constata cu bucurie ca încep sa vada fara ochelari, dar aceasta aparenta „revenire” a vederii nu este decat prima etapa de evolutie a cataractei.
Cataracta senila, de obicei, apare la ambii ochi, dar evolueaza asimetric.
Este bine ca pacientii care au peste 40 de ani sa mearga la control oftalmologic o data pe an.
CATARACTA CONGENITALĂ
Cu o incidenta de 1 la 2000 de nou-nascuti, acest tip de cataracta presupune o mare varietate morfologica a opacitatii cristaliniene, precum si o severitate prognostica functionala extrem de larga (nesemnificativa pana la afectarea profunda a vederii).
Cataracta congenitala este o anomalie de transparenta a cristalinului ce exista de la nastere si poate interesa capsula cristaliniana , fibrele cristaliniene. Cataracta poate sa apara daca mama a avut in perioada sarcinii o infectie (ex. rubeola).
Aceasta forma de cataracta impune o interventie rapida (in special formele unilaterale), in primele luni de viata, pentru a pastra functia ochiului afectat.
Orice modificare in culoarea, compozitia ochilor la bebelusi trebuie sa atraga atentia parintilor si sa impuna un consult oftalmologic.